Cum să veganizezi alți oameni

Mulți vegani caută modul ideal de a determina alți oameni să devină vegani. Adesea, se adresează unor prieteni buni, familiei sau chiar partenerului. Și, nu adesea, devin frustrați atunci când încercările lor de a îi determina să renunțe la produse animale nu se termină cu schimbări serioase. Mai jos găsești câteva din gândurile mele legate de subiectul acesta.

În primul rând, observă că nu îmi place să gândesc în termeni de „să convingi” sau „să convertești” pe alții. Acest gen de limbaj este, cred eu, neprodutiv. Nu e bine pentru oameni să audă că vrem să-i convertim sau să-i convingem (oamenii sunt foarte rezistenți la a fi convinși de ceva de către altcineva – vezi mai jos). Din acest motiv, pentru noi este la fel de bine să nu gândim cu acești termeni despre eforturile noastre. În final, nu putem să îi facem pe ceilalți să facă nimic. Însă putem să îi influențăm în direcția bună și să îi ajutăm să-și deschidă inima și mintea.

Termenul de influențare de asemenea poate să aducă o conotație de manipulare sau corecție, dar de fapt influențarea este un lucru foarte normal pe care nimeni nu îl poate evita. Absolut orice om influențează mereu pe ceilalți, implicit sau explicit, într-o direcție pozitivă sau negativă. Nu ar trebui să ne rușinăm sau să ne îngrijorăm dacă încercăm să influențăm oamenii într-o direcție pozitivă, asumându-ne că influența e făcută cu integritate, transparență și intenții bune.

Așadar, iată câteva sugestii pentru a influența eficient alți oameni să se îndrepte către veganism sau o alimentație bazată pe plante.

influencing

UNU: Întreabă-te dacă merită

Unii oameni nu vor fi niciodată în toată viața lor influențați să devină vegani, sau cel puțin asta ar presupune o grămadă de timp și energie. E posibil ca acest timp și această energie să fie folosită mai de grabă în altă parte. Mai general, putem să ne întrebăm dacă să folosim multe resurse la interacțiuni unu-la-unu e cu adevărat interesant, dat fiind că putem să încercăm să schimbăm instituții precum școli, afaceri și guverne locale. În general, să mergi către schimbarea instituțiilor ar avea un impact potențial mult mai mare decât dacă ai merge către schimbare individuală. Bineînțeles, unii indivizi ar putea fi foarte influenți în sensul că au o audiență foarte mare sau că au o putere de decizie de a schimba lucrurile în interiorul instituției în care lucrează. Dacă mama ta ar fi Director Executiv al unei companii mari, e mult mai interesant să incerci să o influențezi pe ea decât dacă ar fi doar un angajat care nu are un impact așa mare către alți oameni. Deci, dacă poți, investețte timp în oameni care sunt multiplicatori.

DOI: Gândește-te și pune-te în pielea lor

Nu folosi abordarea de tip „mărime universală”, ci adaptează-ți abordarea către persoana sau persoanele care stau în fața ta. Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi să fii ca ei. Încearcă să inuiești ce ar aprecia și ce i-ar putea ajuta să își schimbe inima și mintea. Sunt oare discuțiile filosofice? Este oare mâncarea gustoasă? E vorba doar de o conversație bună? Le este teamă că o să se îmbolnăvească? Sunt alergici la ceva și au nevoie de o soluție practică? Au nevoie să li se arate că sunt foarte multe alternative bune și că mâncarea vegană nu este incomodă?

TREI: Informează și ajută

Atunci când veganii iau în considerare uneltele pe care le au la dispoziție, de obicei se gândesc prima dată la argumentele morale, transmise sub formă de discurs, un video pe YouTube, pamflet sau documentar. Poți să le folosești pe toate și s-ar putea să fie de folos. Dar ia în calcul că sunt mult mai multe. Putem să oferim oamenilor multe lucruri sub multe forme. Putem să oferim nu doar argumente morale (ce se întâmplă cu animalele…) dar și alte argumente (mediu înconjurător, sănătate etc). Sau, putem să evităm cu toții argumentările și să le oferim o experiență culinară excelentă. Putem să le înmânăm informații teoretice (câți copaci sunt tăiați pentru carne) sau informații practice (unde să găsim un restaurant bun). Și, dacă ai îndemânarea să ușurezi lucrurile pentru persoana pe care vrei să o influențezi gătind pentru ea sau furnizându-i mâncare, atunci fă asta. În orice caz, evită supraîncărcarea cu informație. E tentant să le spui mereu multă informație, sperând că următoarea frază sau următorul citat, video sau imagine o sa fie ultima picătură care îi schimbă. Dacă ei continuă să întrebe, sub orice formă, dă-le ceea ce vor. Dar majoritatea nu întreabă. Nu presupune că o deschidere inițială sau cerință de informație înseamnă că o să continue să o dorească și că nu se vor plictisi niciodată. Dacă ei te văd ca persoana care, de fiecare dată când sunt lângă tine, o să tot continue să vorbească despre același subiect și nu pot să se mai oprească, o sa te evite.

PATRU: Întreabă – dar nu întreba de totul sau nimic

Mereu e bine să oferim oamenilor sugestii concrete sau țeluri. Totuși, nu le prezenta acest țel ca ceva ce e musai să facă (din motive etice sau oricare ar fi ele), ci precum ceva ce este bine să facă. Și ține cont că acest țel nu înseamnă neapărat să fie veganismul. În timp ce poate cineva nu e pregătit să devină vegan, mulți oameni ar fi deschiși să facă niște pași. S-ar putea să vrea să participe la Meatless Monday (Lunea fără carne) sau Veganuary (Veganuarie). Sau s-ar putea să vrea să meargă și mai departe, cum ar fi să nu mănânce produse animale în timpul săptămânii sau ceva asemănător. Acceptă și apreciază pașii aceștia pentru că 1) ajută la reducerea suferinței în și a lor înșiși și 2) ar putea fi pași către ceva mai mult. De îndată ce pragul inițial a fost depășit, lucrurile devin atât de ușoare. Mai mult decât atât, e important să-ți dai seama că s-ar putea să nu fie nevoie ca toată lumea să devină vegană în această etapă și că dacă ar fi suficienți oameni care ar reduce consumul de-a binelea, lumea vegană ar fi imediat după colț. E doar o chestiune de masă critică și de a atinge un punct critic.

CINCI: Retrage-te și ai răbdare

După ce ai oferit oamenilor suficientă informație – cât mai personalizată – e timpul să te dai la o parte și să ai răbdare. Răbdare înseamnă că s-ar putea să aștepți câteva luni sau chiar ani. S-ar putea să te gândești că nu ai sau că animalele nu își permit ani de zile, dar așa stau lucrurile. Uite o ipoteză pentru care e bine să te retragi la timp și să ai răbdare. Majoritatea oamnilor sunt cumva precum adolescenții: nu vor să fie convinși de lucrurile importante de către alții dar vor să ajungă la concluziile lor personale. La fel, nu vor să lase impresia că s-au convins datorită ție. În special în situații unde există un fel de concurs (amical) între oameni (cu rude, de exemplu) sau unde oamenii sunt încăpățânați, e important să oferi oamenilor o șansă la schimbare fără să trebuiască să pară ca și cum tu ai fost cel care i-a schimbat. Oamenii s-ar putea să nu se schimbe pentru că nu vor să pară astfel. Deci, cum evităm asta? Dacă tot vorbim și încercâm să îi convingem, nu vor avea spațiu de manevră fără să pară ca și cum ar fi datorită nouă. Dacă noi, pe de cealaltă parte, ne retragem și stăm cuminți, șansele sunt ca după o jumătate de an sau așa, să se simtă încrezători că schimbarea va fi (sau va părea) rezultatul propriilor lor judecăți independente în loc ca să le spui tu lor.

În acest punct, nu mai e necesar prozelitismul, dar e util dacă tu însuți ești un exemplu de vegan drăgălaș, prietenos, răbdător și serviabil. Cineva, altfel spus, pe care oamenii vor să îl urmeze. Ai încredere că, în faza asta, oamenii au informațiile necesare. Ai putea să dai un ghiont pe ici pe colo, dar per ansamblu, dă-le spațiu de manevră.

Tu ai propria rețetă să influențezi oamenii? Spune-mi în comentarii.

Mai multe despre arta de a influența oamenii în cartea mea How to Create a Vegan World

Articol original scris de Tobias Leenaert pe http://veganstrategist.org/2017/12/21/how-to-veganize-other-people/

Anunțuri

Empatie înseamnă să înțelegi că unii din noi au mai puțină

Când eram băiat mic, ai mei țineau găinile în grădină. Nu pentru ouă, dar pentru tăiat. Aveam vreo 30 de găini pe an. Tatăl meu le creştea iar la sfârşitul scurtei lor vieți le ducea la un măcelar care termina treaba. După aceea, ajungeau la noi în congelator şi apoi pe farfuriile noastre. Era felul în care ai mei mâncau carne „mai bună” şi mai sănătoasă în special.

De la o vârstă fragedă, am empatizat cu aceste găini. Câteodată erau găini slabe sau rănite printre ele. Aesea ajungeau să fie ciugulite de către celelalte. Mă obişnuisem să am grijă de ele. Am luat o cutie de carton, am pus pai, apă şi mâncare în ea şi am pus-o în casă, lângă sobă, sperând că îşi vor revini. Câteodată reuşeau, câteodată nu.

Am avut şi câteva capre. Nu erau pentru brânză sau ceva de genul ci pentru că fratele meu le-a vrut. Îmi plăceau acele capre. Într-o noapte am visat(sau mi s-a părut că am visat) o capră plângând. Am continuat să dorm, crezând că nu e real. Dimineața, am auzit că una din capre a căzut în lac şi n-a mai reuşit să se urce înapoi la mal. Am plâns isteric după ce am auzit asta şi încă mă mai simt prost (poate aş fi putut să-mi dau seama că nu e un vis şi aş fi putut să mă trezesc).

De curând, stăteam într-un metrou şi un om al străzii cerşea bani. În fața lui erau două doamne, fiecare din ele se uita discret la el. Pe chipul uneia din doamne am văzut(sau mi s-a părut că am văzut) indiferență. Pe chipul celeilalte doamne am văzut empatie şi compasiune. Am simțit aşa de multă simpatie din partea celei din urmă femei şi mi-am amintit să mă gândesc: „Îți pasă. E aşa de frumos.” M-a sensibilizat aşa de tare. Dar următorul meu gând a fost: cine sau ce a făcut-o pe acea persoană să îi pese? A fost o decizie pe care a făcut-o pentru ea însăşi? Şi dacă a fost aşa, ce i-a dat putere să ia decizia aceea? Referitor la cealaltă femeie (dacă percepția mea a fost corectă) e propria ei vină că nu i-a păsat sau i-a păsat mai puțin? Am simțit că fiecare din aceste persoane este produsul educației, mediului şi genelor lor.

Empatia pentru animale mi-a venit de la o vârstă foarte mică. Am scris intenționat „mi-a venit”. Nu am căutat-o. Nu am decis să am empatie pentru animale. Aveam şase ani şi ceva şi deja era acolo. Unii oameni au mai puțină decât am eu, alții au mai multă. Nu ştiu de ce am avut sau am gradul de empatie pe care îl am (şi pentru asta, gradul de dorință şi disciplină pentru a pune empatia în practică). Poate toți se nasc cu empatie, dar avem nevoie de noroc ca să avem oameni pe lângă noi care o păstreze în suflet şi să o hrănească, în loc să ne spună că nu aven nevoie de ea.

Nu m-am hotărât cât liber arbitru avem, dar în orice caz, cred că acest control pe care îl avem, despre cine suntem, ceea ce credem şi chiar şi ceea ce facem, este limitat. Sunt convins că, empatia, într-o anumită măsură, se poate învăța şi putem influența, bineînțeles, alți oameni, să îi ajutăm să fie mai buni prin eforturile noastre de educare.

Dar să ai empatie înseamnă şi că avem nevoie să înțelegem că, poate fără vreo vină de-a noastră, unii din noi pornesc cu mai puțină.

Articol original publicat de Tobias Leenaert http://veganstrategist.org/2018/01/08/empathy-people-others/

Ar trebui veganii să susțină hamburgerul vegan de la McDonald’s?

Îmi amintesc că, mai bine de 15 ani în urmă, am întrebat vegentarienii și veganii ce ar face dacă McDonald’s ar inventa vreodată un hamburger vegan. Imaginează-ți acum și mai mult, am zis eu, că îl testează undeva și că succesul testului va decide dacă îl vor pune la dispoziție peste tot.

Uneori, gândurile experimentale (întotdeauna le-am adorat) devin reale. Săptămâna aceasta McDonald’s a introdus un hamburger vegan în Tampere, Finlanda. Succesul pe care îl va avea până în noiembrie poate influența ce se va întâmpla în mii de alte restaurante McDonald’s din întreaga lume.

Veganii, ca de obicei, sunt puțin divizați în ceea ce privește reacțiile lor. Mulți aplaudă inițiativa în timp ce mulți alții susțin că nu vor mânca niciodata de la McDonald’s pentru că un hamburger vegan nu poate elimina multe aspecte problematice ale companiei.

Văd o grămadă de opinii instinctuale, neexaminate pe tema asta. Așadar, permite-mi să îți prezint câteva din gândurile mele vizavi de această problemă.

mcvegan

Ce este în neregulă cu McDonald’s?

McDonald’s a fost și din multe puncte de vedere rămâne o companie problematică. De fapt, în viziunea multor oameni, (cel puțin a activiștilor și a oamenilor de stânga în general) McDonald’s este mai mult sau mai puțin prototipul unei Corporații Rele. Când scriu „ce e în neregulă cu” în Google, prima sugestie pe care o văd este… McDonald’s. Pamfletul din 1986 Ce este în neregulă cu McDonald’s – și procesul „McLibel” al corporației împotriva lui Helen Steel și Dave Morris – probabil are ceva de-a face cu asta. Pamfletul vorbea despre bunăstarea animalelor, drepturile muncitorilor, despădurire, ademenirea copiilor cu jucării etc. Și pentru mulți oameni, chiar dacă toate acele probleme s-au rezolvat, McDonald’s ar fi pur și simplu prea mare, prea capitalist, prea uniform și prea-multe-alte-chestii ca să fie sprijinit.

Nu am timpul să fac o verificare temeinică despre ce mai face McDonald’s în termeni de toate aceste dimensiuni sociale diverse, dar hai să verificăm doar pe scurt un aspect: este McDonald’s cu ceva mai grav în ceea ce privește bunăstarea animalelor decât alte companii similare? După Paul Shapiro, vice președinte al implicării politice la Societatea Umană din SUA, anunțul companiei din 2012 conform căreia branșa americană ar avea nevoie ca furnizorii săi să elimine lăzi de gestație și anunțul similar din 2015 despre baterii au condus împreună la o cascadă de alți mari comercianți cu amănuntul să facă la fel sau chiar mai bine. Într mod concret, spune Shapiro, anunțurile companiei au ajutat să indice clar că nașterea acestor cuști nu vor mai avea loc în viitor. Sigur, toate acestea sunt „pur și simplu” reforme de binefacere, dar sunt un început și înseamnă literalmente diferențe tangibile pentru miliarde de animale.

Cred că o grămadă de ură pe care McDonald’s o primește nu este în totalitate primită în mod rațional şi o parte se datorează faptului că McDonald’s a ajuns să fie simbolul a tot ceea ce e greşit despre societatea modernă capitalistă de astăzi. Dar, de dragul argumentării, să acceptăm că acest gigant este încă o companie foarte proastă – categoric cumpără, găteşte şi serveşte un număr omogen de animale. Ce înseamnă asta în raport cu veganii şi mişcarea vegană relativ la hamburgerul McVegan?

Respingătorii

Am văzut mulți vegani care afirmă pe social media că nu vor susține niciodată McDonald’s. Refuză să îşi cheltuie banii la o astfel de companie şi astfel (în opinia lor) la tot răul pe care îl face. Un răspuns pe care l-am auzit adesea la tipul acesta de argumentație este că exact aceleaşi persoane cheltuie o sumă semnificativă de bani în alte afaceri (supermarketuri) care vând de asemenea produse animale şi pot cauza alte genuri de probleme. Încă odată, să faci o distincție asupra McDonald’s (şi alte lanțuri mari de magazine fast food) nu îmi pare a fi o atitudine rațională, dar ar putea avea mult de-a face cu funcția simbolică pe care McDonald’s o are.

Uneori, mi se pare că e în natura noastră umană să vrem sau să avem nevoie de duşmani: unii dintre noi pur şi simplu adoră să urască alți oameni sau companii. Din acest motiv, unora dintre noi nu le place atunci când duşmanul îşi întăreşte forțele. Oamenilor nu le place să-şi piardă duşmanul şi par să aibe nevoie de întăriri pentru o anumită cantitate de ură și furie. Un indicator al acestui lucru este că acest inamic cu greu poate să facă ceva ca să fie susținut de acești indivizi respingători (oamenii pot, de exemplu, să nu susțină McDomald’s dacă ar fi 100% vegan, verde și…). Unii dintre oponenții lui McDonald’s au întrebat dacă muștarul, sosul și chiflele sunt vegane și chiftelele sunt prăjite în același grătar în care a fost prăjită carnea de vită – aparent căutând orice scuză pentru a nu îl susține. Alții spun doar că e mâncare nesănătoasă. Fiecare acțiune pozitivă care este emisă va fi considerată nesemnificativă, spălare de creier, goală, sau fie ce-o fi. Ideea conform căreia compania este rea până în miezul său devine de nefalsificat.

Unii oameni din tabăra „Nu” consideră entuziasmul celor din tabăra „Da” un soi de atitudine „veganism deasupra tuturor” („veganism über alles”). Ei îi văd pe susținătorii McVegan drept aplaudaci care bat din palme la orice promovează veganismul sau cauza pro-animale, chiar dacă are ca prețul orice alt lucru. Bineînțeles, există vegani care sunt foarte nișati pe animale și nu le pasă de problemele sociale și de justiție. Dar nu cred că este cazul pentru toată lumea care spune „Da” lui McVegan. Acești oameni poate sunt dispuși doar să încurajeze orice pas semnificativ, realizând că nu se va face totul deodată. Dacă Mcdonald’s ia măsuri semnificative în alte zone, acestea ar pute fi de asemenea aplaudate, chiar dacă este încă responsabilă pentru o mulțime de suferință asupra animalelor.

Cazul unui McVegan

Am scris mai devreme despre cum puterea pe care marile companii de a face lucruri bune (vezi Beyond Meat și Tyson: dormind cu inamicul? şi De ce veganii nu ar trebui să boicoteze cașcavalurile Daiya). E ușor să vezi câteva din avantajele de a avea disponibil un hamburger vegan la McDonald’s. O așa ofertă ar ajuta grozav la normalizare și integrarea mâncării vegane și ar coborî pragul pentru o mulțime de oameni să o încerce într-adevăr (hamburgerul trebuie să fie gustos, bineînțeles – dar din ceea ce citesc, este). Companii care au o miză în rulajul mâncării pe bază de vegetale vor deveni de asemenea mai puțin antagonice la creșterea fenomenului vegan.

Dar cel mai important, marile companii au puterea, resursele, contactele și canalele să plaseze aceste produse oriunde. Abia m-am întors de la Conferința Extinction and Livestock (extincție și șeptel) din Londra, organizată de organizația Compassion in World Farming (Compasiune în agricultura mondială) și WWF. În timpul unui panel, Josh Balk, vicepreședinte al Societății Umane al diviziei animalelor de fermă din SUA, ne-a amintit de zilele când laptele de soia putea fi găsit doar într-un colț obscur al magazinului naturist local. Ce s-a întâmplat, a înterbat Josh, de au ieșit băuturile pe bază de plante din colț și s-au pus pe rafturile fiecărui supermarket mare din SUA? Răspunsul lui: s-a produs Dean Foods. Cea mai mare companie de lapte din SUA a văzut oportunitatea și a introdus laptele pe bază de plante. Ar putea fi alte explicații pentru popularitatea acestor produse, dar Industria Lactatelor a jucat un mare rol în acest lucru. Doar așa, McDonald’s, dacă va avea succes, poate să inspire mai departe alte lanțuri (și poate chiar gigantul a fost inspirat să pornească în Finlanda datorită succesului lanțului Hesburger, care are un burger vegan).

Pot veganii să facă o diferență?

Dacă ne gândim că un hamburger vegan la Mcdonald’s e o idee bună, putem să participăm în mod activ prin a cumpăra sau recomanda hamburgerul. Sau, putem doar să susținem tacit și să îi lăsăm pe alții să cumpere. Dar dacă mișcarea vegană (din Finlanda sau internațională) a fost într-adevăr capabilă să ajute să aducă la succes sau eșec acest experiment? Faptul că hamburgerul se cheamă McVegan pare să implice că oamenii de la McDonald’s au măcar un oarecare grad în țintă un public vegan în mintea lor. Să presupunem că, așa cum articolele de știri par să sugereze, că succesul experimentului finlandez poate influența sau determina dacă și în ce măsură se va comercializa acest hamburger în alte țări. Gândește-te la numărul masiv de animale care ar putea fi salvate de la o viață de suferință. Mă simt încrezător să spun asta, presupunând toate lucrurile acestea, mi-aș cheltui banii proprii pe asta și i-aș ruga pe ceilalți să facă la fel. Mergând mai departe, dacă aș fi patronul unei organizații finlandeze, aș putea chiar să recomand tuturor veganilor să se ducă acolo (deși aș lua în considerare potențialul recul al veganilor mai puțin pragmatici).

E important să ne dăm seama că McDonald’s a încercat să lanseze un hamburger vegetarian sau vegan de mai multe ori în mai multe țări dar niciunde nu prea a avut succes (cu excepția Indiei). Imaginează-ți că daca hamburgerul vegan lansat în SUA, California și New York în 2003 ar fi avut succes și ar fi fost vândut național și internațional și ar fi inspirat alte companii… E așa greu să spui dacă mișcarea vegană ar fi jucat un rol semnificativ în acel lucru, dar nu este de neimaginat. (În mod interesant, persoana care supraveghea rulajul hamburgerului McVeggie în Carolina de Sud, Don Thompson, a ajuns director executiv McDonald’s dar a părăsit compania și este acum în consiliul director al Beyond Meat.)

Intențiile rele sunt suficient de bune

Așa cum este adesea cazul – și adesea corect – judecata noastră a unei acțiuni este parțial inspirată de cum percepem intențiile sau motivațiile oamenilor din spatele acțiunii. E cu totul sigur să presupui că motivația de a introduce McVegan este financiar. O mulțime de comentarii pe facebook sunt exact despre asta: McDonald’s s-a băgat doar pentru bani, sunt niște nenorociți care îți vor banii etc. Să vrei să faci profit, este, bineînțeles, ceva normal pentru o companie. Totuși,  multora dintre noi nu le place motivația aceasta, în timp ce iubim motivația etică. Fă un experiment pe tine însuți și imaginează-ți că directorul executiv McDonald’s Finlanda este vegan și a introdus hamburgerul pentru că vrea să facă ceva pentru animale. Șanse sunt să vezi cum opiniile despre întreaga poveste ți se schimbă. Întrebarea, totuși, este cât de importante sunt aceste intenții? Animalelor cu sigurnță nu le pasă. Sunt de acord cu Saul Alinsky, un activist de justiție socială, că ar trebui să permitem oamnilor să facă lucrurile corecte din motivele greșite. Alinsky scrie în Rules for Radicals (Reguli pentru oameni radicali):

„Cu foarte puține excepții, lucrurile corecte sunt făcute din motivele greșite. E zadarnic să ceri ca oamenii să facă lucrurile corecte din motivele corecte – ar fi o luptă cu morile de vânt. Organizatorul ar trebui să știe și să accepte că motivația corectă se introduce ca o raționalizare morală după ce capătul corect a fost atins, chiar dacă a fost atins din motive greșite – astfel, ar trebui să caute și să folosească motive greșite ca să își atingă scopurile.”

Am fost director executiv la McDonald’s pentru o zi

Acum vreo douăzeci de ani, în perioada mea de activism timpuriu, am organizat un protest la un McDonald’s nou nouț în orașul nostru (Ghent, Belgia). Am avut câțiva oameni acolo cu obligatoriile inscripții, slogane și pamflete, iar unul sau două ziare au acoperit acest subiect. Cu vreo cincisprezece ani mai târziu, când eram director la EVA, organizatia pe care am co-fondat-o, am făcut ceea ce se cheamă un „jobswitch”(schimb al locului muncii) cu directorul executiv McDonald’s din Belgia (aceasta a fost o inițiativă a unei organizații de sustenabilitate din care făceam amândoi parte). În timp ce țineam o prezentare și făceam cunoștință cu câțiva oameni, vedeam practici și proceduri ale echipei McDonald’s din Belgia, echipa mea îl distra și îl amuza pe directorul executiv și i-au prezentat cea mai bună alternativă posibilă pentru carne. Ziua s-a încheiat cu mine și directorul executiv – cu care nu m-am văzut toată ziua – făcând o întâlnire de final. Care s-a întâmplat… exact la locația McDonald’s unde am organizat protestul cu mulți ani în urmă…

Demonstrația a fost un exemplu de confruntare, în timp ce schimbul de locuri de muncă a fost o formă de colaborare, sau cel puțin, ceva ce ar fi putut conduce la asta. Astăzi, aceste două forme de a face lucruri sunt încă valide și necesare, dar eu personal sunt mai mult un adept al colaborării decât al confruntării.

ar trebui veganii sa sustina mcvegan

 

Fără tun, fără revoluție, numai schimbare graduală

McDonald’s nu va dispărea pur și simplu. Și nu o să devină peste noapte o companie vegană. Singurul lucru care se poate întâmpla este îmbunătățirea graduală. Am respect pentru veganii care nu vor să aibă nimic de-a face cu această îmbunătățire și vor să stea cât de departe pot de companii (argumentele raționale ajută). Nu spun că boicoturile nu sunt niciodată utile sau de succes. Și evident pot să văd ceva de valoare dacă susțin afacerile vegane cât de mult posibil. Însă cred că doar acest lucru luat separat n-o să-i dea de hac și cred că, pentru animale, susținerea marilor companii, bine-intenționate sau nu, este nu doar un lux. Fie că-ți place sau nu, este o necesitate.

Și în caz că cineva de la McDonald’s ascultă: mulțumest pentru această șansă ȘI da, vrem să faceți mai mult.

Forța fie cu hamburgerul vegan.

Poți să citești mai mult despre cum cred că mișcarea vegană ar trebui să se raporteze la zona corporate în cartea mea How to Create a Vegan World (Cum să creezi o lume vegană)

Articol original publicat pe 8 Octombrie 2017 de Tobias Leenaert: http://veganstrategist.org/2017/10/08/vegans-support-mcdonalds-vegan-burger/

Actualizare decembrie 2017: Perioada de probă din Finlanda a avut un impact care a adus nu doar la continuarea vânzării în toată Finlanda (pagină în finlandeză), dar s-a extins și în Suedia (pagină în suedeză).

Sfaturi pentru a îți fi publicate articolele de redactor

Scrisul articolelor pentru redacții de știri poate fi o mare investiție din timpul unui activist – cel puțin dacă ajung să fie publicate. Uneori ne pierdem ore în șir discutând lucruri pe facebook pentru câteva persoane în timp ce am fi putut să petrecem același timp pentru un articol care ajunge să fie citit de zeci sau sute de oameni. Aici sunt câteva sfaturi despre cum să scrii articole ca să fie publicate:

scrisul

  • Totul pornește cu o idee pe care vrei să o transmiți. În cazul nostru, va fi de obicei ceva legat de suferința animalelor sau despre a deveni vegan. Deseori asta nu e suficient de concret. Asigură-te că știi exact subiectul și spune-l clar. De exemplu, tocmai ce am scris u narticol despre cum noile recomandări de sănătate de la mine din țară ar putea conduce la mâncatul mai multor găini și mai mulor pești, ceea ce ar însemna mai multă suferință.
  • Ai nevoie să poți să scrii bine. Scrisul tău trebuie să fie vioi și clar, fără greșeli. Dacă nu ești un scriitor bun, poți fie să delegi sarcina altcuiva sau să ceri ajutor. Redactorii vor dori să petreacă doar o anumită perioadă de timp pentru text – dacă îl vor citi în întregime.
  • Fii concis: încearcă să pui cât mai multe idei posibil în cât mai puține cuvinte. Redactorii preferă articole concise si compacte.
  • Să fii prea emoțional sau revoltat nu prea e adesea convingător. O posibilă instrucțiune după care te-ai putea ghida este ca după fiecare argument emoțional pe care îl folosești să vii cu două argumente raționale.
  • Nu exagera faptele și nu prezenta veganismul ca fiind panaceul pentru problemele lumii (vegalomania)
  • Dacă răspunzi unei persoane, fii atent la furie, acuze și a-l face de rușine. Toți suntem oameni care avem de-a face cu viziunea limitată a fiecăruia asupra lumii. Să scrii sarcastic și să faci mișto de cineva poate fi amuzant dar de obicei nu aduce niciun aliat. Imaginează-ți cum se va simți persoana despre care scrii când va citi textul. Se va simți ofensată? Furioasă? Sau va avea un motiv să fie simpatică cu tine? Obiectivul tău aici s-ar putea să nu fie mereu același.
  • Decide cărei audiențe te adresezi. Vrei ca veganii să aplaude ceea ce scrii? Sau vrei să ți se alăture și non-veganii? Acestea ar putea fi două părți diferite.
  • Amintește-ți TNEAT, sau „Tu Nu Ești Audiența Ta”. Nu te gândi doar la ideea pe care vrei să o transmiți. Gândește-te și la cum va reacționa audiența ta la ceea ce scrii. Pune-te în pielea lor. Fii critic în audiență.
  • Citește din nou textul după o vreme sau dă-l altcuiva (poate unui non-vegan) să îl citeascăAlte sfaturi
  • Reacționează la ceva ceea ce deja se întâmplă la știri. Să scrii despre un subiect din neant poate să funcționeze la fel de bine dar are șanse mult mai mici de succes. De asemenea, e bine de văzut dacă fix acea audiență a publicat una sau mai multe articole despre subiect. Dă-ți voie să arăți ideea unui redactor și să întrebi dacă sunt interesați de articolul tău.
  • Totul va fi mult mai ușor de îndată ce ai construit o relație cu redactorul de opinie. Asta se întâmplă după ce află că scrii bine și că ți se poate acroda încredere să publici articole care au o calitate consistentă. S-ar putea chiar să înceapă să îți facă contract după o vreme și să îți ceară un articol.
  • Evident, șansele tale să fii publicat vor fi mai mari dacă ai un soi de experiență sau identitate relevantă, decât dacă ești doar un activist vegan aleator. E bine să fii capabil să descrii această identitate într-o propoziție. O descriere pe care o folosesc în prezent este: Tobias Leenaert, autor al cărții „Cum să Creezi o Lume Vegană”
  • O regulă de ținut minte este că vrei să minimizezi munca pentru redactor. Deci, cu cât mai șlefuită și personalizată în formatul publicantului este lucrarea ta, cu atât mai bine. Verifică dimensiunea și formatul pe care redactorul le publică de obicei (atunci când scrii pentru o agenție online, dimensiunea este mai puțin importantă decât în cazul celor tipărite).
  • Personal, cred că publicarea online este mai interesantă decât cea printată. Online durează și se poate căuta mereu, în timpi ce varianta printată este bună doar pentru o zi sau două. Printre editurile online, este mult mai interesant să scrii pentru cele care nu pun articolul în spatele unui sistem de plată.
  • Exersează scrisul: ține un blog, scrie despre multitudinea de subiecte pentru a acumula experiență și cunoștiințe. Ține o bază de date cu idei interesante, studii și referințe pentru a fi folosite când e nevoie. De asemenea, exersează scrisul rapid: uneori ai un termen limită doarte scurt pentru un articol

 

Ai și alte sfaturi? Scrie într-un comentariu mai jos…

Articol original publicat de Tobias Leenaert: http://veganstrategist.org/2017/09/22/tips-getting-letters-editor-published/

Feriți-vă de dogma vegană

Să presupunem că v-aș cere să vă faceți un profil de dating online pentru voi. Și să presupunem că v-aș fi spus că puteți folosi doar un cuvânt să descrieți ceea ce doriți la un/o partener/ă.

Al meu ar fi: deschis la minte. Este calitatea care garantează că poți discuta și avea conversații bune fie ce-ar fi. Este calitatea care ajută să garanteze empatia, pentru că ești deschis să asculți orice și să iei în calcul tot felul de lucruri. Este calitatea care asigură, pe scurt, dezvoltarea.

Opusul de a fi deschis la minte este a fi dogmatic. A fi dogmatic este de fapt atitudinea de a nu chestiona lucrurile. Nu să fii neapărat dogmatic peste măsură, despre tot felul de subiecte care mai de care, dar dogmatic despre anumite subiecte.

Dacă ești vegan astăzi, atunci sunt șanse mari ca, la fel ca și mine, să fi petrecut destul de mult din viața ta acceptând dogma consumului de animale. Ai fost într-o anumită cutie. Numesc această cutie cutia carnismului (termenul Melaniei Joy)

carnism

Să fii în cutia carnismului – să fii subiectul ideolofiei de carnism te-a făcut să accepți tot felul de idei dogmatice. La fel ca și ideea că mâncatul de produse animale este ceva normal, natural și necesar.

Apoi, dacă ai fost la fel ca mine după ceva vreme, ți s-a aprins luminița. Ai deschis cutia și ai sărit din ea drept vegan. (poate mai întâi vegetarian, dar e în regulă).

carnism box

Acum, chestia pe care am realizat-o – asta doar după câțiva ani de veganism – este că am ajuns într-o animită măsură într-altă cutie: Cutia veganismului.

vegan box 1Tot la fel cum acceptam dogmatic tot felul de credințe înainte, făceam la fel atunci. Mă gândeam la veganism în singurul mod în care cuiva îi este permis să gândească despre el: onorând definiția veche de o decadă. Aș puncta că dacă cineva ar fi făcut o excepție, nu ar fi vegan. Am repetat mereu mantra că nu este vorba despre bunăstare ci despre drepturi (și foloseam bunăstarea ca un cuvând murdar – de când a devenit astfel?) Și așa mai departe…

Așadar, acum vreo 2 ani, am ieșit din cutie Și am început să mă întreb din nou despre tot încă odată. Cred că mă îndrept către aceleași concluzii ca atunci când eram în cutia veganismului, dar uite care e chestia. E vorba de actul însuși de chestionare care este important. Asta este ceea ce ne va apăra de fundamentalism. Asta este ceea ce ne va păstra deschiși la minte. Asta este ceea ce ne va feri de dogma veganismului. Dogma este ceea ce ne împiedică să ne îmbunătățim.

Iar nevoia de a chestiona, pentru introspecție, pentru conștiența de sine nu s-a terminat. E posibil să mă trezesc iar într-o altă cutie. E posibil să fie numită… cutia-deschiderii-la-minte, cutia anti-dogmatică sau cutia-pragmatică. Putem face cutii, ideologii despre absolut orice.

O cutie este mai bună decât cealaltă însă este mai bine să nu fii în nicio cutie și să ne menținem judecata liberă.

Poți să vezi prezentarea despre a fi deschis la minte, rațiune, empatie și pozitivism pe care am ținut-o recent la Conferința Internațională a Drepturilor Animalelor în Luxemburg.

Articol original publicat de Tobias Leenaert: http://veganstrategist.org/2017/09/13/beware-vegan-dogma/

Vegane, tu consecvent vei fi! (George Monbiot vs Piers Morgan)

Autor și cronicar la ziarul The Guardian, George Monbiot a fost luat la trântă de gazda Piers Morgan la emisiunea Good Morning Britain pentru ipocrizie (vezi disputa aici). Monbiot a vrut sa vorbească despre etica producției agricole dar nu a avut prea multe șanse: Morgan l-a contestat pentru că purta un ceas cu bretea de piele.

Pierce Morgan head to head with George Monbiot about animal agriculture
Pierce Morgan față în față cu George Monbiot

Este o scenă familiară multor vegetarieni și vegani: oameni se concentrează pe bucăți unde suntem inconsecvenți sau imperfecți (medicamente, zborul cu avioane, cureaua de piele…) și asta pare să le dea o scuză să nu asculte nimic interesant din ceea ce am putea să le spunem. În această postare vreau să examinez pe scurt tema consecvenței: cât de consecvenți ar trebui să fim? Este consecvența în mod necesar cel mai bun lucru? Și ar trebui să cedăm cerințelor pentru consecvență (și perfecțiune)?

De dragul argumenării, voi presupune că ceea ceMonbiot a ales să poarte într-adevăr sugerează un anumit grad de inconsecvență. Voi face abstracție de faptu că, așa cum a „ciripit” mai apoi pe twitter, cureaua de la ceas e posibil să nu fi fost piele autentică și că atât ceasul cât și pantofii s-ar fi cumpărat dinainte să devină vegan (din pucnutl meu de vedere este perfect OK să porți îmbrăcăminte din piele veche ca vegan). Așa că, în restul acestei postări, haideți să presupunem că pantofii și cureaua de ceas sunt din piele și că nu știm când i-a cumpărat.

Te-am prins!

Monbiot a apărut ca vegan și a făcut o grămadă să crească vizibilitatea publicului la problemele produselor și industriei creșterii animalelor. E adevărat că s-a răzgândit de vreo două ori în legătură cu aceste situații dar asta e un motiv pentru care îl apreciez. Să faci pe cineva să se răzgândească în public presupune curaj și din punctul meu de vedere nu este nimic de admirat în a rămâne la o părere atunci când nu mai crezi deloc în ea.

Acum, Monbiot, vorbind despre veganism în timp ce poartă piele, a arătat -și nu poate fi negat acest lucru- un anumit grad de inconsecvență (din nou, ignorăm ideea că ar fi putut să cumpere ceasul dinainte să devină vegan). Să acuzi pe cineva de inconsecvență sau ipocrizie este un mod care te favorizează să fii discreditat sau să ți se discrediteze opinia. Ceea ce este exact motivul pentru care oamenii care vor să pară convingători îl vor încerca pentru a evita să apară inconsecvenți. De asemenea, în tămâmul vegan depundem mult efort pentru a ne asigura că nimeni nu ne poate zice „te-am prins!”. Monbiot ar fi putut să se gândească la asta dinainte și ar fi putut să poarte un ceas și pantofi fără piele. Apoi, când ar fi fost întrebat de Morgan, ar fi putut să povestească cu mândrie că da, chiar și ceasul și pantofii lui sunt lipsiți de produse animale. Te-am prins, Morgan! S-a rezolvat!

Țânțari

Dar e într-adevăr așa ușor? Sunt sigur că o mulțime de vegani cred ca este adevărat, dar lăsați-mă pe mine – ca de obicei – să joc rolul avocatului diavolului.

Înainte de toate, un lucru de reținut este că atunci când oamenii caută un motiv să ne discrediteze, îl vor găsi. Este ca și cum ai întreba veganul dacă omoară țânțari. Dacă răspunde că da, non-veganii vor striga „Aha! Inconsecvent!”. Dar dacă răspunde că nu, va auzi replica „fundamentalist!”. Monbiot s-ar fi putut descurca mai bine fără piele- și titlurile ar fi fost diferite- dar Morgan probabil ar fi inventat altceva ca să îl acuze. A fost în mod clar în modul de atac și a vrut să afle ceva să saboteze credibilitatea lui Monbiot. Așa cum Monbiot a scris pe twitter: „Asta arată că poți să îți pregătești argumentele în pucnt și virgulă dar dacă cineva e după tine să te prindă, se va găsi mereu o cale.”

O parte din această dorință să depinstezi inconsecvența – care este o formă de derogare a bine-făcătorulului – este bineînțelescă oamenii cred că le dă o cale de scăpare. Dacă veganul (sau alt bine-făcător) poate fi depistat drept ipocrit, atunci nu exista, cred ei, niciun motiv să își schimbe gândurile sau comportamentul.

Cum câștigăm cu majoritatea oamenilor?

Ceea ce vreau în principal să adresez aici este întrebarea dacă a fi integral consecventeste mereu cea mai bună modalitate să câștigi inimile și mințile. În cazul lui Monbiot, explicația lui cum că într-adevăr ceasul și pantofii lui sunt vegani (ceea ce nu a făcut, să clarificăm) ar fi putut rezulta cu admirație pentru consecvența lui, dar ar fi putut rezulta un seniment de „hopa, oamenii ăștia merg cam departe”. Zelul cu care veganii sunt vegani poate părea dăunător și neimitabil în loc să fie doar admirabil.

Bineînțeles, sunt mai multe gradații aici. Consecvența în sine este relativă. Asta poate suna un pic paradoxal, dar nu este. Atunci când dau exemple despre propriile mele inconsecvențe (beau vin non-vegan când sunt în oraș sau neanalizând ingredientele pâinii într-un restaurant), ele par a fi crime grave câtre unii vegani (suficient cât să mă numească non-vegan), în timp ce majoritatea non-veganilor abia le vor vedea ca exemple de inconsecvnță de la bun început. În cazul lui Monbiot, să presupunem că ținea o prelegere despre încetarea agriculturii cu animale în timp ce mânca niște aripioare picante (știu, dar presupun numai). Asta ar fi fost extrem de grav și de blamat inconsecvența astfel încât probabil nu ar fi adus la nimic bun.

Totul este despre comunicare

Așadar, întrebarea pe care o am este: care este gradul corect de consecvență? Ignor faptul că nimeni nu poate să evite în totalitate produsele animale. Dacă ziceți că greșesc, vedeți acest discurs TED (pentru subtitrări, meniul Transcript-Română) despre cum bucăți de porc pot fi regăsite în nu mai puțin de 185 de produse non-alimentare. Aici, vorbesc mai degrabă despre ce grad de consecvență va acumula cea mai multă dorință de a face bine în ceilalți oameni – bunăvoință în sensul în care ei se vor îndrepta mai aproape de a își dori să ne urmeze exemplul. E despre a găsi echilibrul între riscul de a părea că nu ți-ai luat angajamentul pe de o parte și a apărea fundamentalist pe de cealaltă parte. Asta e probabil motivul pentru care Monbiot a spus ca nu a fost „militant al acestui lucru”. Nu din cauza lenei sau pentru că, așa cum Morgan a implicat nepoliticos, iubește produsele de lux. Dar pentru că știe că dacă apare militant nu e deloc atrăgător pentru o mulțime de persoane. Monibot s-a numit 97% vegan înainte și pentru mulți oameni, asta ar putea fi mult mai interesant decât un 100% vegan. (Fără dubii, unii vegani vor cânta „nu există asemenea lucru ca 97% vegan” acum.)

Mulți vegani nu vad deloc vreo dilemă aici, ci doar afirmă că e nevoie să fim în întregime consecvenți pentru că produsele animale implică suferința lor – punct. Însă, să creezi o impresie negativă poate să creeze de asemenea suferința animalelor, sau cel puțin să prevină o mai puțină suferință decât o imagine bună ar fi putut. Așa cum am scris mai sus, ceea ce pui în gură e mai puțin important decât ceea ce îți iese din gură. Propria ta compasiune are un impact, dar impactul pe care îl faci prin modul în care îl susții este potențial mult, mult mai mare.

Răspunsul la întrebarea mea – despre gradul corect de consecvență – este ca nu sunt sigur. Aș bineveni cercetări care ne spun dacă este consecvența sau un anumit grad de flexibilitate ceea ce este cel mai interesant ceilorlalți. Din câte cunosc, nimic mai mult nu a fost cercetat pe acest subiect.

Nu avem nevoie să fim perfecți – și nici să pretimdem a fi

Până acum, cred că oameni decenți și care gândesc nu vor fi opriți de inconsecvența lui Monbiot ci de contestarea lui Morgan. Cei care îl numesc pe Monbiot ipocrit nu sunt probabil pregătiți să facă următorii pași.

Sper ca acest episod să nu reafirme vegani în convingerea lor că trebuie să fie perfecți. Sper că nu se vor strădui să fie mereu deasupra tuturor și că nu își vor petrece un timp disproporționat pentru cele mai mici detalii în timp ce își pierd ideea de bază. Sper că nu îi va determina pe unii din ei să spună altora că nu se pot proclama vegani dacă încă mănâncă asta sau asta ori pun pe ei asta sau asta, cu riscul să alieneze oamenii din veganism sau din mișcarea vegană.

Poate că o parte din soluție constă în faptu că nu empatizăm cu propria noastră consecvență sau perfecțiune, și prezentăm veganismul ca pe o aspirație în loc de ceva ce întotdeauna realizăm. Dacă nu ne prefacem că e o chestiune de alb sau negru, poate că oamenii vor fi mai puțin tentați să conteste veganii atunci când observă inconsistența. Dacă am spune că suntem 99% vegani?

Veganii nu sunt perfecți și nu sunt perfect consecvenți. Iar teama de a apare inconsecvenți nu ar trebui să ne oprească să ne concentrăm la ceea ce este cu adevărat important și anume reducerea suferinței animalelor și comunicarea acestui lucru într-un mod în care sensibilizează ceilalți oameni la această idee. Dacă un bufon ca Pierce Morgan vrea să atace, va ataca. Oameni ca el nu ar trebui să stabilească care este cursul ideal al acțiunilor noastre.

Monbiot, în schimb, este o persoană bună de avut în tabăra vegană. Nicio cantitate de piele de animal pe care o poartă va șterge impactul scrierilor sale articulate, bineînțeles, asupra uneia din cele mai importante probleme ale timpurilor noastre.

Unii oameni nu se pot opri să ajute animalele. Încearcă sa nu le dai de lucru în plus.

Ce faci când găsești un animal lovit sau abandonat undeva? 

Poate – dar sper că nu – tu ești unul din acei oameni care doar îi ignoră. Treci pe lângă și – poate cu ceva dificultăți – uiți de acea pisică, pasăre sau câine. Bineînțeles, e foarte posibil ca nu întodeauna să poți să și faci ceva. Ți s-a întâmplat vreodată să întâlnești un câine lovit, flămând sau abandonat într-o țară străină, de exemplu? Sau poate erai într-o situație în care erau prea multe chestii să faci ceva în legătură cu asta. Pentru mine, acestea sunt situații oribile și încerc să le evit – printre altele evitând locuri unde animale vagaboande se perindă. Chiar nu pot să mă ocup de asta.

Dar dacă găsești animale prin apropiere, la tine-n țară sau în oraș și chiar ai șansa să faci ceva? Dacă ești o persoană căreia îi pasă, un prieten al animalelor, iei măsuri. De obicei, luarea măsurilor presupune să aduci unul sau alte persoane în situația respectivă. Ai putea să chemi ajutorul altor persoane pentru că ei sunt mult mai capabili să rezolve situația decât ești tu. În cazurile acestea, cu orice preț sună pe altcineva pentru ajutor. Însă – și aici ajungem la ideea mea – încearcă să eviți să ceri ajutorul unei persoane căreia îi pasă pentru lucruri pe care ai putea să le faci de unul singur.

Vezi tu, oamenii grijulii sunt aceia la care toată lumea apelează. Sunt aceia care nu pot să spună nu. Ei ajută să găsească adăposturi pentru animale și le îngrijesc până sunt din nou sănătoase. Sunt cei care aduc animalele la adăpost sau la veterinar. Sunt cei care nu pot să trăiască cu ideea că dacă nu fac ceva, atunci sunt șanse ca nimeni altcineva să facă. Și sunt epuizați de la atât de multă grijă.

Văd toate lucrurile acestea cu prietena mea, Melanie. Are un loc de muncă la o organizație vegană și este co-proprietară la o organizație de salvare de pisici (click aici) după orele de lucru. Este o persoană care practic nu poate să zică nu atunci când i se solicită ajutorul. Există în medie cel puțin patru pisici luate pentru îngrijiri la noi în casă (pe lângă cei 6 câini și pisici rezidenți permanent). Prietena mea face orice ca să găsească adăposturi bune pentru aceste pisici și să îi ajute când sunt rănite sua bolnave. De obicei e la veterinar de vreo două ori pe săptămână. În timp ce scriu asta, încearcă să alăpteze o pisicuță care a fost abandonată de-a lungul unui canal (ceva trebuie făcut cu privire la oamenii care fac aceste lucruri) și să o însănătoșească. În ultimele zile, le-a hrănit și le-a dat doctorii toată noaptea, punându-și alarma ca să se trezească la fiecare 3 ore. Și asta e nimic pe lângă experiența sfâșietoare pe care ar trăi-o dacă nu va reuși să salveze pisicuța.

Oamenii care sunt cunoscuți să aibe grijă de animale sau care conduc un sanctuar de animale mai mare sau mai mic găsesc de obicei animale la ușa casei lor. Se pare că e un lucru bun când oamenii au măcar decența să lase animalele pe care le găsesc în grija cuiva căruia îi pasă, dar de fapt este foarte problematic.

Oameni precum prietena mea și mulți alții, care sunt îngeri pentru animale, de fapt nu își doresc încă un apel de la o persoană care a găsit o pisicuță undeva și care le cere să se ocupe de ea. Ei speră că responsabilitatea pentru toate creaturile acestea lipsite de noroc poate să fie împărțită pe cât posibil.

Așadar, vă rog să nu sunați o persoană grijulie doar pentru că nu aveți timp pentru moment să luați animalul la voi în casă. Vă rog să nu îi sunați ca să duceți animalul la un adăpost pentru animale, un sanctuar sau un veterinar daca poți face asta de unul singur. Vă rog să faceți ceea ce puteți să faceți, de unii singuri și nu contați pe cineva care este supergrijului.

Hai să luăm cu toții câte un pic de responsabilitate pentru ca fiecare să se poată relaxa din când în când.

 

Articol original scris de Tobias Laaenaert, http://veganstrategist.org/2017/10/17/people-cant-say-no-helping-animals-try-not-give-extra-work/